Mulțescu a fost prezentat la Petrolul: „Ne-am propus clasarea pe locurile 1-2”

Redactor:
Bitescu Wili
Mulțescu a fost prezentat la Petrolul:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Petrolul Ploiești l-a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, pe noul antrenor al echipei, Gheorghe Mulțescu. Acesta l-a înlocuit pe Răzvan Lucescu, demis după o serie de rezultate nesatisfăcătoare. Mulțescu a mai fost antrenorul Petrolului în 2003 și 2012.

Prezent la instalarea oficială a noului tehnician, patronul Dan Capră a ținut să facă unele precizări, exprimându-și, totodată, încrederea că Mulțescu va reuși îndeplinirea obiectivelor în acest sezon: „După cum știți, am încetat colaborarea cu Răzvan Lucescu, îmi pare rău că s-a ajuns la această decizie. Mai rar un băiat ca Răzvan, căruia îmi cer scuze pentru că poate, în timp, am greșit față de el. Nu neapărat rezultatul de la Tg. Jiu a dus la această schimbare, cât mai ales evoluția echipei. Dar, astăzi suntem aici pentru a-l prezenta pe domnul Mulțescu, căruia îi urăm mult succes. Personal, mai cred în câștigarea titlului și sunt optimist și încrezător că această colaborare, această reconstrucție ne va aduce rezultatele pe care ni le dorim”.

Legat de situația financiară, dar și de celelalte aspecte din cadrul clubului, Dan Capră a declarat: „Situația financiară este în regulă. În privința banilor de la Primărie nu este nimic nou, dar am luat atitudine și așteptăm să vedem ce se întâmplă. Cristi Vlad este în continuare angajatul clubului, acum este în concediu de odihnă și îl așteptăm să revină. Cu Marius Nicolae o să am o discuție, nu am mai vorbit cu el de ieri, însă nu m-am gândit la altcineva pentru postul de manager sportiv”.

  • În acest sezon al Ligii I, Petrolul a obținut patru victorii două egaluri și o înfrângere, ocupând locul 4, cu 14 puncte. Ultimul meci al formației cu Lucescu pe bancă a fost luni, când Petrolul a remizat, scor 1-1, în deplasare, cu Pandurii Târgu Jiu.

Gigi Mulțescu, care a semnat un contract până la finele actualului sezon, cu drept de prelungire pentru încă unul, s-a declarat bucuros că a revenit la Ploiești și consideră că valorea actualului lot impune obiective dintre cele mai îndrăznețe: „Obiectivele sunt conforme cu valorea echipei și cred în îndeplinirea lor. Ne-am propus clasarea pe locurile 1-2, câștigarea Cupei României, iar în sezonul viitor accederea în grupele competiției europene în care vom evolua. Toate problemele mai vechi pe care le-am avut cu clubul le-am rezolvat odată cu semnarea noului contract, iar acum sunt bucuros că m-am întors. Din păcate, la acest moment, ne confruntăm cu o situație delicată, avem mai mulți jucători suspendați sau accidentați, dar trebuie să le depășim și să ne concentrăm la meciul cu Steaua. Sigur că în venirea mea aici a contat și faptul că sunt respectat de galerie, sentimentul e reciproc pentru că există o chimie între noi și mă bucur că sunt apreciat pentru ce am făcut, în trecut, la Petrolul. Repet, am fost surprins de inteligența suporterilor ploieșteni, buni cunoscători ai fenomenului fotbalistic, și am avut o colaborare foarte bună care îmi doresc să continue și de acum înainte. Petrolul mi-a rămas în suflet, mai ales că am avut succes aici, și am o dorință foarte mare să câștigăm campionatul, ar fi o realizare imensă atât pentru mine, cât și pentru fani și oraș.”

  • Colaboratorii lui Mulțescu la Petrolul vor fi antrenorul secund Daniel Timofte și antrenorii cu portarii Cătălin Mulțescu și Cătălin Grigore, staff-ul tehnic fiind completat de preparatorii fizici Yuksel Yesilova, Alberto Peribanez și Ignacio Martinez.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Ungaria a pus ochii pe Ținutul Secuiesc. Viktor Orban a pornit asaltul
Ungaria a pus ochii pe Ținutul Secuiesc. Viktor Orban a pornit asaltul
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×